Previziunile Saptamanii 13 – 19 Ianuarie 2020

Principalele tranzite pentru saptamana 13 – 19 Ianuarie’20  sunt ale planetei Venus incepand de Marti in constelatia Pesti. Aceasta miscare contribuie la armonizarea vietii sentimentale in primul rand cu mentiunea ca exista riscul ca unii dintre noi sa cadem prada iluziilor, cele mai defavorizate zodii fiind acelea care s-au confruntat cu probleme si pana acum in spectrul relational. Aici vor trebui gestionate toate aspectele care ar putea conduce la nuantari nu intru cu totul atat de placute! Tradarea, nestatornicia, idealismul, nehotararea si ambiguitatile nu vor aduce nimic constructiv pe tot parcursul acestui tranzit.

O saptamana in care se echilibreaza planul trairilor emotionale si incepem sa ne odihnim mult mai bine dincolo de semnul zodiacal pe care il reprezentam sau ascendentul in sine.

Luni si Marti primele doua zile ale saptamanii vom fi mult mai cerebrali fiecare dintre noi, aspect care confera un avantaj substantial. Doua zile favorabile studiului, analizei si meticulozitatii ceea ce ne va ajuta in contextul activitatilor zilnice. Tendinta catre tot ceea ce inseamna critica dar si raporturile si relatiile dintre noi frati si surori mult mai echilibrate!

Miercuri si Joi revin armonia si echilibrul in planul individual al fiecarui nativ, astfel incat vom privi mult mai detasati toate aspectele din jur si ne vom angrena mult mai profund in relationarea socio-umana, comunicare, expresivitatea faptul ca transmitem mult mai bine informatia catre ceilalti, intr-un cuvant ne facem intelesi.

Avem nevoie de socializare in mediile si anturajele noastre astfel incat intrunirile, discutiile constructive, intrunirile in plan profesional care pot conduce catre parteneriate sunt cele mai profitabile conjuncturi. Nici planul sentimental nu se va lasa mai prejos si vom avea tendinta sa armonizam multe dintre aspectele importante si sa remediem anumite aspecte negative din acest sector de activitate!

Vineri, Sambata si Duminica devenim mult mai pasionali si vom fi preocupati catre finalul saptamanii de interesele noastre proprii. O sa vedem aspectele mult mai in profunzime, meticulozitatea, analiza si spiritul care investigheaza totul in jurul nostru vor fi principalele puncte forte ale finalului de saptamana. Exceptie va face ziua de Sambata cand din anumite motive riscam sa explodam sau sa ne simtit neglijati in raporturile si relatiile cu ceilalti si atunci va trebui sa fim mult mai prevazatori.

In plan profesional va fi o saptamana a deschiderilor mai ales din a doua parte a ei. Mai mult, putem semna, demara, trece la actiune contracte si parteneriate favorabile ceea ce ne va aduce mai multa deschidere in raporturile si relatiile internationale.

Financiar, castigurile vor fi in functie de implicarea noastra a fiecaruia si sectorul de activitate in care activeaza fiecare nativ privilegiati fiind administratorii, avocatii, comerciantii si nu in ultimul rand cadrele medicale unde se vor observa diferentele.

Planul sanatatii isi revine mult la normalitate pentru ca va dispare consumul si apasarea emotionala. Aici aspectele se tempereaza mult si fiecare dintre cei doisprezece nativi isi vor gasi remediile in functie de zodie si ascendent.

Intervalul 13 – 19 Ianuarie’20 vine si conduce catre echilibru interior, detasare, faptul ca avem posibilitatea sa observam principalele aspecte din jur fara prea mult efort si intervine acea forma de conexiune socio-umana care poate duce catre evolutie de partea ambelor parti.

 

Berbec: Luni si Marti nativii acestui semn zodiacal si persoanele cu ascendentul in constelatia Berbec vor fi interesati de planul sanatatii, vizitele la medicul specialist nu vor fi adevarate provocari pentru ca o sa gasiti solutii. Miercuri, Joi si Vineri trebuie sa insistati in sectorul profesional pentru ca pposibilitatea semnarii unor contracte, parteneriate si faptul ca raporturile asociative se leaga de la sine va vor bucura. Tot in aceste zile va solutionati problemele din planul sentimental. Sambata va fi o zi mai delicata si va trebui sa aveti in vedre faptul ca trebuie sa ganditi pozitiv. Se poate sa va afecteze moartea cuiva sau sa participati la funeralii. Duminica aveti tendinta sa cheltuiti mai mult decat va propuneti si va trebui echilibru la capitolul investitii.

Taur: Incepeti saptamana sub auspiciile nemultumirilor avand tendinta sa nu comunicati si sa nu aveti un echilibru cu persoanele din jur. Luni si Marti pot fi doua zile galagioase in raporturile si relatiile socio-umane datorita incapatanarii voastre. Miercuri, Joi si Vineri interesul pentru a va creste popularitatea in sectorul profesional, de a va face remarcati si a fi primii care intervin in solutionarea situatiilor dificile va vor angrena de dimineata pana seara si aduc realizarile! Trebuie doar sa aveti in vedere suprasolicitarea la locul de munca. Sambata si Duminica aveti tendinta sa fiti explozivi in sectorul sentimental si riscati sa va stricati week end-ul cu partenera de viata din nimicuri.

Gemeni: Luni si Marti sunteti preocupati atat voi cat si persoanele cu ascendentul in acest semn zodiacal sa va solutionati anumite acte care au legatura cu imobilul, sectorul imobiliar si nu este exclusa luarea unei decizii din acest punct de vedere. Cineva din interiorul caminului poate sa va reproseze ca nu mergeti in directia care trebuie insa va trebui sa dati dovada de intelegere. Miercuri, Joi si Vineri va preocupa raporturile si relatiile dintre voi ca parinti si copii, indiferent de varsta acestora. Evident finalul de saptamana Sambata si Duminica daca desfasurati activitati profesionale si se pare ca unii nativi vor fi chemati din timpul liber la serviciu, va trebui sa va opriti din reprosuri. Sambata starea de sanatate va poate afecta usor si sa va determine sa nu fiti asa de motivati in tot ceea ce doriti fiecare sa intreprindeti!

Rac: In prima parte a saptamanii Luni si Marti, sunteti nevoiti sa calatoriti pe distante scurte pentru a solutiona anumite aspecte importante si chiar daca inceputul de saptamana este obositor nu aveti cum sa renuntati. Miercuri, Joi si Vineri va angrenati in activitatile de acasa mai mult si o sa aveti o serie de intalniri pentru a va solutiona o stricaciune in casa, tranzactionarea sau interesul pentru un imobil. Sectorul imobiliar va ajuta sa va exprimati la nivel de business. Sambata si Duminica trebuie sa fiti mult mai calculati in vorbe, fapte, ganduri cand vine vorba de relatia cu partenerul de viata pentru ca aici riscati sa gresiti.

Leu: Inceputul de saptamana poate sa va aduca incasari si chiar daca banii nu intra in buzunarele voastre va fi un inceput bun! Luni si Marti preocupati de achizitii si tot ceea ce inseamna bunastare. Miercuri, Joi si Vineri sunteti preocupati de calatorii, perfectarea si solutionare unor documente importante. Pentru nativii Leu sau persoanele cu ascendentul in acest semn zodiacal care sustineti examene indiferent de nuanta lor sunteti avantajati! Sambata aveti o doza de irascibilitate in raporturile si relatiile cu familia insa Duminica va reasezati pe linia echilibrului. Va trebui sa aveti o viziune de ansamblu asupra tuturor sectoarelor de activitate in aceasta saptamana pentru echilibrul vostru.

Fecioara: Incepeti saptamana cu inspiratie si va ghidati dupa ceea ce simtiti, intuiti pentru ca asa o sa va focusati mult mai bine pe toate sectoarele de actiune si activitate. Luni si Marti doua zile benefice in ecuatia voastra existentiala. Miercuri, Joi si Vineri va focusati in achizitii, bunuri, castig, investitii si tot ceea ce inseamna castig, pentru ca universul va ajuta -aspect favorabil – urmeaza un interval al castigurilor independent de vointa voastra. Sambata aveti grija la accidentarile domestice, in trafic si la masina. Pentru ultima zi a saptamanii, Duminica reusiti sa va focusati pe obiectivele voastre si sa va pregatiti ptr o noua saptamana!

Balanta: Luni si Marti sunt doua zile in care decat sa stati sa va ganditi mai mult, indicat ar fi sa treceti la treaba. “Fapte nu vorbe!” Ei bine nu toti nativii vor avea acelasi elan la inceput de saptamana insa nu este imposibil. Solutionati anumite aspecte medicale si asta este bine pentru voi! Miercuri, Joi si Vineri aveti la dispozitie toate capacitatile voastre intuitive care va ajuta atat in plan profesional, raporturile si relatiile sentimentale unde o sa fiti usor nemultumiti de prestatia partenerului. Sambata si Duminica vor fi doua zile in care primeaza energia materiala, banul si achizitiile sau planurile pentru viitorul apropiat. Aveti in vedere Sambata ca puteti fi deposedat sau sa pierdeti un bun material.

Scorpion: Voi incepeti bine saptamana in planul comunicarii, raporturile si relatiile socio-umane de bun augur! Intrunirile prestabilite in care o sa excelati. Miercuri, Joi si Vineri sunt acele zile in care trebuie sa va focusati si sa va impulsionati mult mai bine pentru a nu lasa activitatile neterminate pentru ca exista acest risc. Cineva din umbra voastra are o doza de invidie insa va trebui sa ignorati. Sambata cineva va provoaca si nu va trebui sa dati curs si pentru ultima zi din saptamana 13 – 19 ianuarie’20 folositi-va intuitia pentru ca aveti planuri si proiecte care vor reusi. Popularitatea va fi in crestere si increderea in voi.

Sagetator: Pentru voi inceputul de saptamana va propulseaza in sectorul profesional astfel incat Luni si Marti aveti dincolo de starea oboselii rezultatele pe masura dar va trebui sa “trageti de voi.” Miercuri, Joi si Vineri sunt importante in evolutia voastra pentru ca intrunirile de afaceri si nu numai va confera acele avantaje pe care la inceputul saptamanii nu le-ati luat in calcul. Si desi saptamana este epuizanta la finalul ei culegeti roadele si va trebui. Sambata si Duminica sa aveti in vedere starea de sanatate fara sa resimtiti probleme mari.

Capricorn: O etapa Luni si Marti in care superiorii au nevoie de voi, experienta voastra si o sa reusiti solutionarea catorva aspecte stringente! Mai mult in raporturile si relatiile cu legea, justitia, avocatii sunteti privilegiati sau daca exercitati profesii in acest sector de activitate. Miercuri, Joi si Vineri nativii Capricorn si persoanele cu ascendentul in acest semn zodiacal aveti parte de realizari, stralucire in sectorul profesional. O etapa usor dificila va fi la finalul saptamanii, Sambata cand cineva din cercurile voastre de prieteni va reproseaza cateva aspecte care sunt vizibile dar datorita invidiei ar dori sa va faca rau. Duminica va reveniti la normalitate si aceasta aduce de la sine o iesire la aer, indiferent de optiuni, este binevenita!

Vrasator: Luni si Marti vor fi doua zile obositoare pentru majoritatea nativilor si nu va simtiti in elementul vostru. Anumite aspecte din planul sanatatii care se asteapta solutionate si insmoniile care mai primeaza. Miercuri, Joi si Vineri va reveniti, acest aspect este cel mai important pentru ca vedeti lucrurile si aspectele din jurul vostru altfel. In planul raporturilor si relatiilor profesionale sunteti bine vazuti si superiorii va indruma pasii corect. Sambata trebuie sa aveti in vedere ca cineva va poate chema la serviciu inafara orelor de program pentru ca este o necesitate si Duminica aveti timp pentru a va detasa de toate problemele si auspiciile mai putin favorabile.

   Pesti: La inceputul saptamanii 13 – 19 ianuarie’20, nativii Pesti si persoanele cu ascendentul in acest semn zodiacal au cateva cerinte de solutionat in planul sentimental. Se pare ca de aici vor veni dezamagirile si ca nu sunteti in largul vostru. Miercuri, Joi si Vineri interesul pentru bani si aspectele materiale va determina sa mai uitati din anumite probleme existentiale cu partenerul de viata. Poate fi saptamana incasarilor, doar ca va trebui sa fiti mult mai corecti in speculatiile voastre! Sambata si Duminica raporturile si relatiile internationale, cu structurile guvernamentale, legea, ordinea si justitia ar putea sa confere independent de vointa voastra cateva sanctiuni! – J.B.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *